duminică, 5 iulie 2009

COMUNICAT DE PRESA


Schulz avertizează că fără Grupul socialiştilor şi democraţilor nu există o majoritate pro-europeană în PE pentru Barroso

Bruxelles, 2 iulie

Preşedintele socialiştilor şi democraţilor din Parlamentul European, Martin Schulz, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că, fără grupul său politic[1], nu există o majoritate pro-europeană în Parlamentul European. El a avertizat asupra faptului că forţarea unui vot pro-Barroso în luna iulie poate duce la o numire a acestuia doar cu sprijinul eurodeputaţilor euroscepticilor şi anti-europeni.

"Vrem o Europă puternică, cu mai multă iniţiativă", a declarat Schulz, precizând că grupul pe care îl conduce va avea o forţă similară cu cea din legislatura trecută, fiind de data aceasta însă singurul cu reprezentanţi din toate statele membre UE. "Luni (6 iulie, n.red.), voi avea o discuţie cu preşedinţia suedeză a Uniunii Europene privind procedura nominalizării Preşedintelui Comisiei Europene", a afirmat liderul social-democrat, accentuând faptul că "nu vom 'ştampila' pur şi simplu decizia Consiliului European (...) cu atât mai mult cu cât în iunie nu a existat o decizie formală asupra candidatului ci doar o recomandare de a lua o decizie".

Schulz a avertizat că socialiştii şi democraţii europeni nu doresc un "vot grăbit", în luna iulie, şi că, în cazul forţării unui asemenea vot, grupul său va vota în unanimitate împotriva lui Barroso. "Graba de a-l reconfirma pe Jose Manuel Barroso la cârma Comisiei nu va avea succes. O majoritate în Parlamentul European pentru un vot în iulie e posibilă doar cu forţele anti-europene şi eurosceptice. Nu se poate realiza o majoritate pro-europeană fără noi", a precizat Martin Schulz, amintind că în 2004 socialiştii europeni au votat împotriva actualului preşedinte al CE.

La 9 iulie, Conferinţa Preşedinţilor grupurilor politice va decide asupra plasării, pe agenda sesiunii din iulie a PE, a votului privind viitorul preşedinte al executivului comunitar.

[1] Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European (GAPSD) numără în prezent 184 de deputaţi (circa 26% din totalul eurodeputaţilor). Delegaţia română din GAPSD -a şasea ca pondere- este alcătuită din 11 eurodeputaţi PSD, conduşi de Adrian Severin, vicepreşedintele în materie de politică externă şi de apărare al Grupului.