marți, 1 aprilie 2008

Expoziţiei Universale 2015 , are ca temă "Hrănind planeta, energie pe viaţă"

Oraşul italian Milano va fi gazda Expoziţiei Universale din 2015. El a fost ales în urma votului Adunării Generale a Biroului Internaţional de Expoziţii, în defavoarea oraşului turc Izmir. La Paris, unde a avut loc votul, au fost prezenţi premierul italian Romano Prodi şi preşedintele turc Abdullah Gul. Milano a fost desemnat gazda ediţiei din 2015 a expoziţiei universale cu 86 de voturi, faţă de 65, câte a obţinut Izmir. Tema aleasă este una ecologică: "Hrănind planeta, energie pe viaţă". Iniţiativa a fost sprijinită şi de laureatul premiului Nobel pentru Pace, Al Gore, cunoscut ca un fervent militant pentru protejarea mediului înconjurător.Anunţarea câştigătorului a fost primită cu mult entuziasm din partea oficialilor italieni prezenţi la Paris.Încântaţi de succes, edilii oraşului Milano, considerat capitala economică a Italiei, au promis că pregătirile vor începe chiar de astăzi. Organizarea unei ediţii a Expoziţiei Universale aduce mari beneficii financiare şi de imagine oraşelor gazdă. Începută în 1851 la Londra, această manifestaţie atrage milioane de vizitatori. Până în 2015 vor mai fi organizate 3 expoziţii universale: anul acesta la Zaragoza, în Spania, în 2010 la Shanghai, în China şi în 2012 în Coreea de Sud.